/image/catalog/articles/753/753_9180_ebd8c.jpg)
UTA a încheiat la egalitate meciul cu CFR Cluj, scor 1-1, după ce a atacat frumos în multe momente și s-a apărat exact pe final, când a evoluat în inferioritate numerică.
Cea mai mare ocazie a începutului de meci i-a aparținut lui Otele, însă atacantul arădean, singur cu portarul, nu a reușit să îl învingă pe Scufett. Puțin mai devreme, clujeanul Birligea lovise bara transversală a porții apărate de Iacob.
Suporterii arădeni, care au umplut până la refuz arena ”Francisc von Neuman”, au făcut spectacol în tribune, iar atmosfera meciului a fost extraordinară, ca de obicei, din primul până în ultimul minut.
În minutul 32, UTA a scăpat fără gol la șutul lui Petrila, scos în corner de Iacob, dar l-a încasat la faza următoare, când ghanezul Boateng a reluat imparabil cu capul mingea trimisă de Deac, din singurul corner al CFR-ului în prima repriză. UTA a avut 8!
Același Boateng a fost aproape să facă ”dubla”, nimerind bara porții arădene. La faza următoare, Stahl a pătruns superb prin defensiva CFR-ului, însă șutul său a fost respins cu greu de portarul oaspeților.
UTA a crescut presiunea în finalul primei reprize, irosind alte câteva ocazii bune de a egala, dar practicând un fotbal curajos, ofensiv.
În minutul 59, ”Bătrâna doamnă” a egalat după un corner. Anton a centrat perfect și Benga a trimis puternic, cu capul, în plasa porții oaspeților. UTA a căutat apoi golul victoriei, dar planurile i-au fost date peste cap de cartonașul roșu primit de Isac, pentru un fault asupra lui Deac, cu un sfert de oră înainte de finalul meciului.
UTA s-a apărat cu calm până la ultimul fluier al arbitrului, iar punctul obținut azi o duce pe locul 9 în clasamentul Superligii, cu 16 puncte după 13 etape. În runda următoare, duminică, jucătorii lui Ilie Poenaru joacă la București, cu FCSB.
Câștigătorii concursului UTAFan.ro au fost și ei premiați astăzi, cu cele 11 tricouri și 3 mingi semnate de către componenții echipei, în cadrul evenimentului de lansare al platformei de socializare și cumpărături dedicată fanilor arădeni.
UTA - CFR Cluj 1-1
Marcatori: Benga (59) / Boateng (32)
UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriș, Abeid (Dobrescu, 90)– Cascini, Isac, Anton – Stahl (Jobello, 75), Postolachi (Erico, 90), Otele (Batha, 86). Antrenor: Ilie Poenaru
CFR Cluj: Scuffet – Cr. Manea, Kolinger, Yuri, Camora – Cvek, Boateng (Muhar, 61), C. Deac (Roger, 76) – Birligea (Yeboah, 60), Malele (Janga, 76), Petrila. Antrenor: Dan Petrescu
Nu uita, la fiecare comandă pe care o faci pe UTAFan.ro, 50% din comisionul de vânzare ajunge la echipă! Tu, familia și prietenii tăi, puteți cumpăra produse pe care, oricum, le comandați pe alte website-uri. De ce să nu ajuți financiar echipa, fără niciun alt cost, ori efort. Ai peste 100.000 de produse. Fă-ți cumpărăturile pe UTAFan.ro!
Fă-ți cont pe UTAFan.ro AICI